Sport
Peste 200 de concurenţi la Transylvania Open, concursul de orientare sportivă de la Gilău FOTO
Peste 220 de concurenţi, din ţară şi străinătate, au participat în weekend-ul trecut la Transylvania Open 2016 , concurs internaţional de orientare, de patru etape, desfăşurat la Gilău.
La startul competiţiei organizate de cluburile sportive TranSilva Cluj şi Compass Cluj au participat 223 de sportivi de la 45 de cluburi diferite, dintre care 19 cluburi din opt ţări europene (Suedia, Norvegia, Elveţia, Ungaria, Germania, Marea Britanie, Austria, Polonia). Prima etapă, proba de sprint, s-a desfăşurat pe teritoriul parcului Castelului de la Gilău. Etapa fiind apreciată de majoritatea concurenţilor, arată orgnizatorii. Celelalte trei etape (medie distanţă, lungă distanţă şi iarăşi medie distanţă) au avut loc în pădurile din vestul şi sudul comunei Gilău. Dificultatea tehnică şi fizică a traseelor a fost adaptată vârstei şi sexului sportivilor. În cadrul celor 33 de categorii premiate au concurat generaţii de la 10 la 80 de ani.
Junioara Néda Ágnes a câştigat categoria de senioare. La festivitatea de premiere tânăra a primit un tort, pentru medalia de bronz câştigată la Campionatele Europene de Juniori la Orientare desfăşurat acum trei săptămâni în Polonia.